Vizitează secțiunea Evenimente
Tot ceea ce a facut până acum urmareşte un ţel: să ofere un suport performant şi profesionist celor din jur pentru a se dezvolta şi a-şi utiliza întregul potenţial. Pentru împlinirea misiunii personale a însuşit ablităţi care îi permit alinierea cu pasiunea lui pentru oameni, relaţiile dintre ei şi felul în care aceste relaţii produc rezultate. Are o bogată experienţă în training organizational dinamic axat pe dezvoltare personală şi profesională. Abilităţile de intervenţie în managementul personal şi organizaţional sunt susţinute şi de dubla licenţiere în medicină şi bioinginerie (specialist în bioinformatică şi managementul sistemelor de sănătate). În timpul specializării în psihiatrie, a acumulat experienţa ca investigator clinic în studii clinice multicentrice internaţionale, şi este calificat ca cercetator în aria sistemului nervos la Vienna School of Clinical Research unde a participat cu un proiect de cercetare cu tema Dinamica Neliniară a Variaţiilor Dispoziţiei. Cătălin combină cunoştintele sale în domeniul neuro-stiinţelor cu aplicaţiile în domeniul comportamental în afaceri. Interesul său în legatură cu schimbarea de atitudini a fost extins şi în domeniul organizaţional prin lucrarea de licenţa în bioinginerie cu tema Procesări Implicite de Informaţie în Managementul Schimbării. Primii paşi pe drumul dezvoltării personale şi i-a inceput în anul 2000 prin cursuri de formare în Analiză Tranzactională. De atunci a acumulat experianta a peste 350 ore training plus coaching şi supervizare. În prezent este membru al Institute of Developmental TA şi este supervizat de Julie Hay pentru aplicatiile DTA în mediul organizaţional şi coaching. În 2001 a intrat în contact cu sistemul de gândire creat de Edward de Bono numit Cognitive Research Trust. După primele cursuri care le-a ţinut pentru studenţi, a participat în 2002 la organizarea primei conferinţe cu aplicaţii ale Gândirii Creative în Afaceri, iar în octombrie 2006 a beneficiat de directa îndrumare a lui Edward de Bono în însusirea abilităţilor de gândire laterală pentru reingineria afacerilor. produselor şi serviciilor - Simplicity. Formarea NLP a început-o în 2001 şi include peste 600 ore în stagii NLP conduse de traineri cu renume internaţional: Julie Hay, Richard Bandler, Peter Schutz, Robert Dilts, Stephen Gilligan, Peter Emery, Colin Brett, Paul Mc Kenna, Michael Breen, Sid Jacobson, Kris Hallbom, Tim Hallbom, Helmut Jelem, Siegrid Sommer, Peter Igor Atamaniuk, Birgit Trattler, Melita Stipancic, Miroslawa Bojana Huflejt Lukasik, Benedykt Krzysztof Peczko, Anita von Hertel și Frank Pucelik. A fost licenţiat ca provisional trainer of NLP în 2003 de catre Richard Bandler, Paul Mc Kenna şi Michael Breen, iar în 2004 a fost liderul primului program de formare NLP Practitioner din România condus de un trainer român (februarie - octombrie 2004, Iaşi şi Bucureşti) a obţinut cea mai înalta formă de recunoştere în NLP oferită de The Society of NLP. În septembrie 2005 a iniţiat primul program profesional de formare în Coaching cu NLP & NLPt din Romania în colaborare cu Austrian Training Center of NLP&NLPt. În 2006 a obţinut certificarea Coach - NLP Professional şi este Professional Coach certificat EuCF. A urmat programul de formare pentru Mediere la Austrian Training Center for NLP&NLPt.
Din februarie 2010 este acreditat de catre Federatia Romana de Psihoterapie ca Psihoterapeut Neuro Lingvist - NLPt si formator & supervizor in NLPt.
Din septembrie 2010 are certificare de formator & supervizor acreditat pentru Psihoterapie Neuro Lingvistica - NLPt de catre Colegiul Psihologilor din Romania.
Din noiembrie 2010 a fost ales Presedinte al Asociatiei Europene de Psihoterapie Neuro Lingvistica - EANLPt. Preocupările în domeniul teoriei haosului, dinamicii neliniare şi a gândirii sistemice, împreună cu experienţa de trainer NLP au facut posibilă licenţierea pentru cel mai avansat training de dezvoltare personală legat de bani şi prosperitate: The Wealthy Mind Experience. Mind Master - firma care a fondat-o în 2004 - este distribuitor autorizat pentru România din partea de Bono Thinking Systems, SUA, şi partener al Austrian Training Center for NLP & NLPt pentru formarea profesională NLP în coaching, mediere şi psihoterapie neurolingvistică.
Membru al Society of Psychotherapy Research, Institute of Developmental TA, Society for Chaos Theory in Psychology and Life Sciences, Asociatia NLP Professional, European Coaching Federation.
În prezent își continuă dezvoltarea în cadrului programului de doctorat în psihoterapie la Sigmund Freud PrivatUniversität Wien.