All Posts Term: Dezvoltare Personala
9 post(s) found

Cele cinci simţuri în învăţare

În domeniul educaţional se ştie că există o bază senzorială pentru modul în care învăţăm.

Predarea/comunicarea înseamnă să transmitem ceea ce vedem, auzim şi simţim către altcineva. Avem nevoie să îi facem pe elevi să vadă imaginea, să audă sunetele şi cuvintele şi să simtă emoţiile legate de acel lucru nou pe care îl învaţă. Mai rar gustul şi mirosul. Nu este nici magic, nici dificil, dar este important. O mare parte din ceea ce oamenii numesc „dificultăţi de învăţare” sunt doar indicii ale faptului că modul în care folosim informaţia senzorială nu funcţionează foarte bine.

Comunicarea la birou

Cu toate că organizaţiile fac eforturi vizibile pentru a îmbunătăţi comunicarea, numeroşi angajaţi se plâng în continuare de deficienţe în comunicare...

Unul din motive constă în faptul că mulţi consideră comunicarea o abilitate de la sine înțeleasă. De fapt toţi ştim să vorbim, nu-i aşa?!

Deși se organizează multe traininguri pe această temă, sentimentul comun al multor angajaţi e că nu sunt ascultaţi, că ceea ce spun nu e auzit şi luat în seamă. Pe de altă parte, managerii consideră că fac mari eforturi pentru a transmite mesajele conducerii către colegi astfel încât ele să fie bine înțelese.

Este comunicarea slabă sau mai degrabă astfel o percepem?

Definirea obiectivelor: așteaptă-te la succes!

Creierul este cel mai puternic computer de pe planetă. Are capacitatea de a procesa informaţiile cu o viteză incredibilă. Aproape totul în organism este dirijat din creier. Acţiuni ca respiraţia, bătăile inimii, circulaţia sângelui sunt doar câteva exemple ale modului în care se realizează acest lucru în mod inconștient. Bineînțeles, acest puternic instrument are capacitatea de a crea efecte şi în afara corpului. Cum afectează acest lucru atingerea obiec ...

Critica e folositoare

Unii critica mereu si mereu. Uneori este dificil sa ii ai in preajma. Sa aruncam un ochi sa vedem ce inseamna abilitatea de a critica si cum poate ea sa fie folosita in mod constructiv.



Milioane de ani in urma, cu mult inaintea aparitiei comunicarii verbale, omul traia intr-un mediu in care pericolul era echivalent cu moartea. Si cea mai buna strategie ca sa il eviti era sa ii recunosti cele mai mici semne de aparitie. Orice creanga, piatra sau zgomot diferit era un potential dusman sau amenintare. Asa ca am dezvoltat o abilitate deosebita de a recunoaste si a separa ceea ce e familiar, iar o mica diferenta ne pune in fata unuia din cele 3 mecanisme de aparare: fuga, lupta sau blocaj. In comunicare putem recunoaste 3 tipuri de reactii in situatiile care ne scapa de sub control si in care sunt activate mecanismele de stres. Atunci devenim agresivi, pasivi sau pasiv-agresivi.



Cum sa comunici bine?

Toti comunicam. Si atunci de ce sa nu comunicam bine? Sunt mai multe avantaje in a comunica bine:

- iti imbunatateste dispozitia si bunastarea

- scade conflictul si stresul

- imbunatateste suportul social

- reduce ostilitatea si posibilitatea de a te imbolnavi

Fă-o ACUM ! Ce este amânarea?

Foarte simplu spus, amânarea este un comportament deliberat de a lăsa pe mai târziu activităţile pe care trebuie să le faci acum. Câte probleme îţi cauzează depinde în mare măsură de preţul pe care trebuie să îl plăteşti pentru comportamentul prezent.

DE CE AMÂNĂ OAMENII

În primă instanţă, amânarea este un mecanism care oferă protecţie de o frică sau anxietate. Dacă ne uităm în detaliu, cineva pune deoparte o problemă care trebuie să o rezolve pentru că :

Fii performant de Sarbatori - RELAXEAZA-TE !

Probabil cand vei citi cuvantul performanta vei simti tensiune in muschi. Sau vei vedea imaginea unui atlet pe pista de atletism incordat ca un arc in asteptatea pocnetului pistolului pentru a lua startul in cursa de 100 m. Sau pur si simplu te vei gandi la experienta de zi cu zi in care esti concentrat sa iti faci treaba cat mai bine la serviciu. Poti fi performant cand te relaxezi?

Stresul este un mecanism prin care in miliarde de ani de evolutie organismul a invatat sa fie pregatit pentru situatii de tip lupta, reale sau imaginate. Este un mod de a mentine sanatatea individului in situatii periculoase.

Catalin Zaharia
 Mind Master
 23  6191  01.05.2021
Lucia Manole
 Mind Master
 6  1561  08.07.2015
Mihaela Zaharia
 Mind Master
 5  2532  06.01.2020
Mind Master
 Mind Master
 2  1470  08.04.2016