NLPt

Psihoterapia neurolingvistica este o metoda terapeutica sistemic-imaginativa, cu o abordare cognitiv-integrativa. Principala idee a psihoterapiei neuro lingvistice (NLPt) este travaliul orientat spre scop, in care individul are in vedere mai ales sistemele sale de reprezentare, metafore si matrici de relatie.

In timpul travaliului terapeutic in NLPt, o egala atentie este data exprimarii (verbala si analoga) si integrarii expresiilor din viata personala si proceselor informationale digitale.
Scopul acestei metode consta in a insoti si a oferi suport clientului pentru atingerea unor scopuri compatibile ecologic. In plus, ea ajuta la pozitionarea unor bune intentii subiective subliniind simptomele disfunctionale, astfel incat vechile fixatii legate de comportamentul si credintele interne sau externe neproductive sa fie disociate si noi comportamente si credinte subiective si intersubiective solide sa fie stabilite si integrate.

Psihoterapia neuro lingvistica (NLPt), ca metoda de dezvoltare personala si training de comunicare (NLP) se poate intalni in multe alte domenii, precum educatie, consiliere, supervizare, coaching, training managerial, psihologia sportului si a sanatatii. Dar ca metoda de psihoterapie, are un miez distinct, bine elaborat teoretic si metodologic si o larga aplicabilitate, chiar daca, initial, a fost stabilita ca o "subcultura anti-psihoterapeutica".

NLPt se livreaza intr-un set terapeutic individual, de cuplu sau de grup. In cadrul contractului terapeutic, protectiv si discret profesional, accentul se pune pe atingerea scopurilor de sanatate si starea de bine.

Psihoterapia neuro-lingvistica s-a dezvoltat in mod independent, avand referinte la elementele de baza create de Milton Erickson, Virginia Satir si Fritz Perls in anii 60 si 70. In anii 90 atat NLP cat si NLPt au fost integrate, in mare masura, in alte scoli de psihoterapie, in paralel dezvoltandu-se o teorie NLPt holografic-integrativa. Astfel, NLPt a trecut cu succes prin trei generatii de psihoterapeuti, iar teoria ei, comparativ cu a altor scoli, are o traditie si mai lunga, bine stabilita si practicata in intreaga Europa.

Formarea psihoterapiei neuro-lingvistice se bazeaza pe cinci teorii traditionale, aparute in momente istorice diferinte, complementare intre ele, si pe supozitia rezultata dintr-un proces modelator:

1. cibernetica din teoria mintii a lui Gregory Bateson, in deosebi din nivelele logice ale invatarii, si din teoria campului unificat, ca o dezvoltare ulterioara a lui Robert Dilts.
   
   
2. teoria social-cognitiva a invatarii a lui Albert Bandura si conceptul de modelare, imbunatatite in practica de Richard Bandler si John Grinder.
   
   
3. gramatica transformationala stabilita de Noam Chomsky, si postulatele avansate de conceptul de "time binding" al lui Alfred Korzybski si Glasersfeld care au stat la baza si au influentat modelele lingvistice dezvoltate de Bandler si Grinder.
   
   
4. presupozitia unei orientari fundamentale a actiunilor umane catre scopuri (Pribram, Galanter, Miller, TOTE, 1960).
   
   
5. lucrarile teoretice ale lui William James, subliniind sistemele senzorial-reprezentationale inerente ca elemente de baza ale procesarii informationale si ale experientei subiective.
   
   
6. presupozitia ca ar exista parti functionale si independente ale identitatii individului, cuprinzand elemente de procesare constienta si inconstienta, rezultata din modelarea operelor lui Fritz Perls, Virginia Satir si Milton Erickson.

Pe baza acestor teorii si presupozitii si a proceselor de modelare sfera psihoterapiei neuro-lingvistice se expune ca o arhitectura deschisa care se poate largi prin noi dezvoltari din munca practica continua.

In cele ce urmeaza vom contura o serie de asemanari si deosebiri ale NLPt fata de alte metode psihoterapeutice:

In primul rand, dintr-un punct de vedere pragmatic, trebuie spus ca in prezent se poate observa un fenomen de intense schimburi intre psihoterapeuti, reprezentanti ai diferitelor scoli terapeutice, si datorita prezentarilor/trainingurilor de NLPt din Europa centrala si de vest.

In al doilea rand, practica psihoterapeutilor, care se bazeaza pe concepte teoretice in mod traditional opuse, se apropie din ce in ce mai mult.

In acest context trebuie amintit faptul ca practica din toate asociatiile psihoterapeutice din centrul Europei este foarte bine apreciata.

Pentru a usura intelegerea conceptelor din NLPt, dar si datorita cererii explicite a Ministerului Sanatatii, vom mentiona urmatoarele contraste cu alte scoli reprezentate in Comisia Austriaca de Psihoterapie si EAP.

Daca luam in discutie diferentele dintre NLPt si psihanaliza, indeosebi metodologia scolii traditionale, ele au doua caracteristici comune: importanta data relatiilor si a puterii fundamentale a proceselor inconstiente. Deosebirea semnificativa dintre ele consta in orientarea consecventa si detaliata a NLPt catre scopuri si actiune, accentul pus pe resursele creatoare, precum si conceptul de "metafora partilor" - fara a avea neaparat un inteles logic-simbolic. La acestea se adauga accentul pus pe rapport si modul diferit de tratare a transferului - atat la nivel metodologic cat si teoretic.

In cazul tulburarilor grave de personalitate sau de identitate, NLPt asigura un suport psihoterapeutic pe o perioada de un an sau mai multi, accentul fiind pus pe sustinere si adaptare lenta. In general, psihoterapia neuro-lingvistica urmareste interventii mai scurte, cu intervale mai lungi intre sedinte. Timpul necesar sesiunilor terapeutice nu este fix, ca intr-un program obisnuit, ci este adaptat la situatia clientului si la interventie. In plus, un alt contrast este marcat de conceptul de "future pace" - atat pe plan mental cat si actional, de incercare.

O alta diferentiere consta in accentul pus pe prezentarea analoga si pe externalizarea realitatilor interne, fie prin reprezentarea pozitiilor perceptuale, fie prin obiecte. De asemenea, terapiile ambulante sau plimbarile cu clientii (analog lui Reich si Freud) sunt bine fondate in teoria NLPt si adesea folosite in practica.

Cele de mai sus se refera si la psihanaliza de grup si la alte metode psihodinamice sau analitice.

Trebuie mentionata o importanta asemanare conceptuala: cea dintre ideea de incurajare pozitiva din cadrul scolii analitice a psihologiei individuale a lui Alfred Adler si conceptia de intentie subiectiv pozitiva din NLPt.

Contrastul principal fata de psihoterapia dinamica (de grup), in special in sedintele individuale, apreciata de NLPt datorita cunostintelor legate de procesele de grup, consta in accentul pus pe parametrii analogi in timpul tratamentului si o orientare catre scopuri mai relevanta, pe care DGt, reprezentata de W. Pechtl (1994) si P. Schütz, a introdus-o din 1988. Ar trebui amintit si faptul ca Kurt Lewin, fondatorul travaliului modern in grup si a teoriei campului, a fost puternic influentat de William James si Alfred Korzybski.

Principala deosebire de gestalt-terapia traditionala, cu care NLPt se leaga atat prin unul din modelele sale (Fritz Perls) cat si prin fenomenologul Prof. Hans Vaihinger, se gaseste in travaliul mai diferentiat si mult mai orientat spre scop din NLPt, in accentul pus pe sistemele de reprezentare lingvistice, capacitatea lor de observare neuro-lingvistica, in lucrul cu ancore, in strategiile si submodalitatile de gandire formala, precum si in sublinierea conditiilor de lucru asociat si disociat, in prima, a doua si a treia pozitie, respectiv a transformarilor dintre stari.

Diferentele dintre NLPt si psihodrama, pretuita pentru accesul usor la resursele creatoare ale omului, sunt asemanatoare cu cele dintre NLPt si gestalt-terapie, chiar daca NLPt se concentreaza mai mult pe individ si psihodrama pe grup, atat istoric, cat si pragmatic. In plus, NLPt se focalizeaza, in metoda terapiei de grup, pe descrierile exterioare ale reprezentarilor interne, pe organizarea credintei si re-orientare datorita semnificatiei ei pentru recuperare.

O diferenta fata de psihoterapia cognitiv-comportamentala, respectiv modelele behavioriste traditionale, care au fascinat si influentat NLPt datorita asemanarilor cu abordarea cognitiva, este aceea ca NLPt stabileste instructiuni mai stricte pentru ancorare (consolidare) si de abordare integrativa prin transe si metafore.

Sferele de contrast fata de trainingul autogenic traditional (relaxare prin autohipnoza), apreciat de NLPt datorita numeroaselor supozitii privind procesele de transa, se gasesc, in primul rand, in faptul ca NLPt se refera rare ori la formule stereotipe, ci recunoaste libertatea de a gasi propriile sisteme reprezentationale si metafore. In plus, NLPt apare mai concentrat pe scop.

Deosebirea fata de psihoterapia imaginativa (KIP), recunoscuta de NLPt datorita modului asemanator de lucru cu transa, consta in accentul mai mare pus pe travaliul liber in continut (ex. Six-Step-Reframing), opus interpretarilor analitice si oferirii unor semnificatii fixe ale simbolurilor. De asemenea, NLPt pare sa accentueze mai mult travaliul orientat spre scop.

Domeniul de contrast fata de hipnoterapia clasica, apropiata de NLPt prin originea comuna in lucrarile lui Milton Erickson, tine de integrarea mai profunda a reprezentarilor detaliate prin strategii si fiziologii mixte si de o mai mare evidentiere a organizarea credintei indivizilor.

Contrastul fata de psihoterapia nondirectiva centrata pe client a lui Carl Rogers, considerata foarte importanta datorita rabdarii si angajamentului absolut fata de individ, se refera la orientarea spre scopuri, interventia intentionata prin transa si ancore si o utilizare diferita a modelelor lingvistice.

NLPt se inrudeste cu analiza tranzactionala in ceea ce priveste acceptarea inconstientului, accentuarea organizarea credintei si orientarea spre actiune stabilite in tehnicile de interventie, dar conceptia sa difera in ceea ce priveste arhitectura deschisa a modelului partilor opusa starilor determinate ale eului si o mai mare orientare spre scop.

Psihoterapia sistemica si NLPt consimt modelul comun al Virginiei Satir si al muncii sale. In afara influentei ei exemplare, cele doua se inrudesc prin faptul ca sustin atat orientarea sistemica cat si pe cea neuro-lingvistica, pana la conceptia originii lucrurilor, la conceptele teoretice ale descrierilor diferite ale lumii si la admiterea paradigmei umorului in psihoterapie.

O diferenta intre NLPt si psihoterapia sistemica, ca abordare imaginativ-sistemica, este integrarea intensificata si considerarea transelor si a starilor de transa curente, influenta lor asupra sistemului si asupra identitatii individuale, si travaliul mai detaliat orientat spre scopuri si stari de atins in terapia individuala, accentul pe rapport si fenomenele de rezonanta si travaliul sistemic fascinant cu sistemele reprezentationale, submodalitati si conceptele de linia timpului.

Helmut Jelem M.D. este lector la Universitate pentru terapie psihiatrica, specialist in psihiatrie si neurologie, doctor la Spitalul Psihiatric Otto Wagner din Viena, psihoterapeut Consiliului General Medical Austriac, psihoterapeut licentiat NLPt si master trainer in cadrul ÖTZ-NLP&NLPt.