MANAGEMENT într-o ECONOMIE TURBULENTĂ

OBIECTIVE ȘI PUNCTE CHEIE

Înțelegerea diferenţelor dintre Complicat şi Complex în reformularea viziunii privind dinamica socio-economică actuală; bazele conceptuale ale ştiinţei Complexităţii.
Definirea şi exemplificarea principalelor concepte ce permit abordarea pragmatică a Complexităţii. Vor fi abordate următoarele:

• procese ierarhizate într-o piaţă neomogenă (turbulentă), procese fractale;
• utilizarea teoriei haosului în monitorizarea, evaluarea şi controlul procesului economic; particularizări la viaţa de organizaţie;
• managementul ca tehnică de conducere pe o suprafaţă de catastrofă, construită dinamic;
• modelarea computaţională a evoluţiei unei firme cu ajutorul agenţilor inteligenţi;
• metode şi tehnici de evaluare a stării de sănătate a unei firme (data mining, evaluare adaptativă, etc.)

DESPRE SUBIECT
Calitatea unei predicţii, oportunitatea unei decizii, capacitatea de a utiliza eficient resursele disponibile la un moment dat, sunt dependente de:
- calitatea datelor de care se dispune, (de capacitatea acestora de a surprinde esența proceselor implicate), respectiv de
- modul de interpretare al acestora (de procesare şi evidenţiere a soluţiilor posibile, oferite managerului).
Ambele aspecte s-au structurat în timp, sub “presiunea” unei anumite filozofii despre economie şi piaţă, generând o atitudine specifică privind rolul şi modul de manageriere a unei afaceri.
Globalizarea pe de-o parte, şi explozia tehnologiilor pe de alta parte, au accelerat viaţa socio-economică la un nivel la care modalitatea de abordare tradiţională nu mai poate asigura coerenţa şi calitatea actului managerial. Se impune o schimbare de mentalitate, o modificare de paradigma.
Succesul sau insuccesul în piaţă depinde azi de capacitatea de a opera coerent într-un mediu extrem de dinamic (turbulent) iar pentru asta este nevoie de un up-grade conceptual al fiecărui participant în procesul economic. Se poate spune că nu este vorba de firme prospere şi firme în criză, ci de manageri ignoranţi în privinţa tranziţiei de la Complicat la Complex.

Un document oficial al Uniunii Europene privind rolul Complexităţii în economia secolului XXI (www.terranexus.ro/biblioteca/1_ONCE_CS_RoadMap_V22.pdf )
De unde a pornit ştiinţa Complexităţii (http://www.santafe.edu/ )
Cursuri http://www.necsi.edu/events/winter2009.html
Un punct de plecare www.terranexus.ro/biblioteca/complexitate_1.pdf
www.terranexus.ro/biblioteca/economie_2.pdf


BENEFICII
Programul urmăreşte iniţierea participanţilor în paradigma Complexităţii, fiind practic o primă etapă în formarea unei viziuni globale (holiste) asupra dinamicii şi evoluţiei pieţei şi resursei umane. Se vor obţine astfel cunoştinţe practice privind modul în care:
• se poate face distincţia dintre complicat şi complex,
• se înţelege diferenţa dintre abordarea statistică şi cea oferită de teoria haosului şi teoria catastrofelor,
• se recunoaşte pattern-ul unui proces de organizare in contrast cu cel de auto-organizare şi consecinţele privind modul de abordare în cele două cazuri,
• se poate percepe şi utiliza diferenţa dintre un model matematic al comportării în piaţă a unei firme şi modelarea cu agenţi inteligenți, algoritmi genetici şi automate celulare,
• se utilizează adecvat metodologiile de analiză complexă (data minig) şi de vizualizare inteligentă a informaţiei în vederea extragerii semnificaţiilor privind starea de sănătate a unei firme şi a mediului de afaceri,
• se poate evalua capacitatea de adaptabilitate a resursei umane la schimbări şi crize
• se poate realiza un management dinamic într-o condiţie de instabilitate a pieţei şi a fluctuaţiei resursei umane.

RECOMANDAT PENTRU
• persoane interesate în dezvoltarea personală
• antreprenori care îşi administrează business-ul
* antreprenori care sunt la start-up cu un business
• manageri ce coordonează firme de consultanţă, firme facilitatoare sau cu rol de finanţare (leasing, venture capital, firme de asigurare si reasigurare)
• manageri ce operează în firme transnaţionale având ca obiect de activitate produse cu stabilitate mică în piaţă

ALEGI PROGRAMUL PENTRU CĂ
• este esenţial în formarea abilităţilor de a supravieţui într-o piaţă a cărei dinamică creşte exponenţial,
• oferă o perspectivă nouă în management dar şi în viaţa personală,
•  susţine trecerea flexibilă de la un limbaj conceptual la aplicarea creativă, imediată, a unui fond nou de concepte, modele şi teorii, fiind din acest punct de vedere un adevărat up-grade conceptual,
• este dinamic şi distractiv, punând bazele unei noi modalităţi de dezvoltare personală, bazată pe ecuaţia: JOB + HOBBY + Complexitate = JOBBY
• furnizează imediat o diferenţă fundamentală ce poate fi valorificată major pe piaţa muncii

METODE
• teorie: suport vizual şi hand-out-uri
• analiză personală şi dialog interactiv
• modele soft, baze de date sistematizate, conținând principalele instituţii internaţionale implicate în promovarea ştiinţei Complexităţii în management.

ALTE INFORMAȚII
Programul nu este o formare profesională în domeniul ştiinţei Complexităţii. Pentru o astfel de formare profesională este necesară înscrierea în cadrul unor cursuri de masterat, ofertate de instituţii de învăţământ privat sau de stat.

MANAGEMENT într-o ECONOMIE TURBULENTĂ

1 zi 
9:00 - 18:00
Cu două pauze de cafea ~ 15 min și pauză de prânz ~ 90 – 120 min.

TRAINER: Dr. Florin Munteanu profil...

COST: 630 lei/pers. + tva - Cuprinde instruirea, hand-out-uri, și cele două coffee break-uri.

MĂRIMEA GRUPULUI : max.16

LOC: str. Alexandru Borneanu nr.2 - vezi harta...

Solicita oferta personalizata!