Este un program de training de 2 zile adresat tuturor celor interesaţi de Coaching cu NLP & NLPt aplicat în viaţa de zi cu zi şi cea profesională.

Este o investiţie în propria persoană şi în viitorul profesional: coachingul este o modalitate de dezvoltare personală a procesului interior, orientat spre obiective personale sau de business - life sau business coaching

Este singurul training introductiv în Programarea Neuro Lingvistică din Romania creat după un format al 'Austrian Training Center for NLP/NLPt' şi care respectă criteriile de formare Professional

Professional înseamnă respectarea unor criterii riguroase legate de metodologia de formare, numărul de ore de training, modalitatea de evaluare şi calificarea trainerilor.

Este prima parte a programului COACHING cu NLP la un nivel Professional acreditat EuCF - certificarea Practitioner.

în România formarea NLP Professional, din care face parte şi modulul Start organizat de Mind Master, este sub coordonarea Comisiei Profesionale a Asociației NLP Professional a cărei echipă și curriculă de formare este acreditată de Federaţia Română de Psihoterapie şi de Colegiul Psihologilor din România.

Formator - Supervizor: Cătălin Zaharia , EANLPt, EuCF, FRP, CPR

Modelul orientat pe rezultat în coaching – baza fiecărui proces de dezvoltare şi schimbare
Vei învăţa să îţi defineşti obiective care îţi asigură suportul pentru dezvoltarea ta personală şi profesională.
 
Rapport – condiţia pentru o comunicare bună şi eficientă
Vei învăţa să dezvolţi bune contacte interumane prin folosirea limbajului trupului şi a cuvintelor în mod respectuos şi cu scop.
 
VAKOG – cele 5 simţuri, prin intermediul cărora stocăm şi filtrăm toată informaţia
Vei învăţa să decodifici şi să vorbeşti diferite "limbi ale simţurilor" cu interlocutorii şi clienţii

Indicii de referinţă – indicii verbale şi nonverbale pentru a identifica starea interlocutorului
Vei învăţa să înţelegi şi să reacţionezi la indici ai limbajului corpului.
 
Asociere/Disociere – managementul stărilor interne pozitive din viaţa de zi cu zi şi din conflicte
Vei învăţa să îţi estimezi starea internă pentru a fi „la tine acasă” şi să gestionezi conflictele.
 
Ancore - conştiente, rapid realizabile şi utile pentru activarea resurselor în managementul personal
Vei învăţa să utilizezi propriile forţe şi abilităţi în situaţii importante. 
 
Micul model de Coaching – structura de bază pentru Coaching, Mediere şi Terapie
Vei învăţa structura de ghidare a discuţiei cu clienţii şi partenerii de discuţie.
 
Presupoziţiile NLP – gândire sistemică pentru comunicare profesionistă
Vei învăţa baza teoretică a conceptelor din care provine NLP.

- 2 zile de formare:  Coaching & NLPt

 

Start (2 zile), Intensiv (5 zile) şi Practitioner (31 zile de formare) - anul 1 de formare -  sunt parte integrantă a  Programului de formare Professional - COACHING & NLPt care va continua cu etapa Master Practitioner (30 zile / anul 2), Professional Practitioner (20 zile anul 3&4) seminarii speciale de coaching, mediere sau psihoterapie neurolingvistică, ore de dezvoltare personală.

- manual Start: concepte și tehnici NLP cu aplicații în Coaching & NLPt

- şansa participării ulterioare la etapele Intensiv şi Practitioner - un standard profesional al NLP-ului din România, condus de o echipă internaţională de formatori NLP/NLPt din România, Austria, Croaţia, Polonia, SUA

- ore de dezvoltare personală recunoscute de FRP și CPR într-un standard acreditat de EANLPt și European Coaching Federation - EuCF.

 

 

Înscrierile pentru programele în curs s-au finalizat...

Vom afișa în curând noi date.

Vezi programele curente la Evenimente

Click pe imaginea de mai sus pentru detalii

sâmbătă: 10:00 - 18:00
duminică: 10:00 - 18:00
Cu două pauze de cafea ~ 15 min și pauză de prânz ~ 90 min.

COST: 550 lei - Cuprinde instruirea, hand-out-uri și coffee break-uri.

TRAINER: Cătălin Zaharia
LOC :
Bucureşti, str. slt. A. Borneanu nr.2 vezi harta...
MĂRIMEA GRUPULUI: 
max. 18

ÎNSCRIERE: 
1. Creezi un cont nou AICI. Vei primi un mail din care să dai click de validare.
2. Dacă ai deja cont te autentifici AICI
3. Pe imaginea de mai sus va fi vizibil butonul ”Adaugă în COȘ”
4. Accesezi COȘ și vei introduce datele din formular pentru contract.  5. Cu minim 3 zile înainte de începerea cursului vei primi un mail cu toate detaliile organizatorice de care ai nevoie. 
Dacă ai deja un cont: Urmează pașii 2-4. 


Prin ochii participanților