Uneori îmi încep cursul de Gândire Laterală cerându-le participanţilor să povestească o situaţie în care au fost foarte creativi. De multe ori, aceste amintiri au un tipar comun. Majoritatea sunt situaţii în care persoana nu avea de ales, nu avea nici un plan B, nu avea nici o plasă de siguranţă, nu avea cum să delege, să se întoarcă, să renunţe, să evite sau să plece, ci trebuia să meargă înainte, trebuia să facă faţă, trebuia să rezolve problema, deşi nu avea nici o idee cum ar putea să facă acest lucru. Atunci, în momente de mare presiune, de adrenalină, de emoţii de teamă sau stress maxim, mintea lor reuşea să ii scoată din impas aducând în conştient o idee pe care nu o gândiseră niciodată înainte, o idee nouă care se potrivea perfect ca soluţie a situaţiei respective în acel context. Ulterior acest lucru i-au facut să se simtă recunoscători (intuiţiei, inspiraţiei, Divinităţii, etc) şi să creadă despre ei că totuşi ... pot fi şi creativi.

 

 

Dar oricât de minunat e să ştii că ai fost o dată creativ, că ai avut spirit de intuiţie, că ai fost inspirat, nu e suficient să te bazezi pe o amintire ca să o poţi face din nou atunci când e cazul. Uneori creativitatea impusă e foarte dificilă tocmai din acest lucru, că e la comandă, că te simţi obligat, presat şi exact atunci creierul tău nu dă randament în materie de inspiraţie şi idei inedite. 

Nici nu are cum! Creierul uman gândeşte liniar şi iubeşte familiaritatea! Creierul nostru gândeşte până îşi dă seama despre ce e vorba apoi creează tiparul de răspuns automat cel mai potrivit în situaţia iniţială (de multe ori „potrivit” e echivalent cu rapid şi sigur) pe care apoi în blochează şi îl repetă la infinit, în mod inconştient, în timp ce partea lui conştientă se gândeşte la altceva. 

Creativitatea prespune un efort imens pentru el şi are nici o valoare decât dacă îi asigură supravieţuirea. De aceea se activează mult mai uşor în moment de criză. Fireşte, nu doar în situaţii de viaţă şi de moarte, nu doar când sănătatea fizică ne este pusă în pericol, ci în momente pe care noi le percepem ca şi crize. Dacă nu apelează automat la celalalte reacţii fugă, luptă sau îngheţ. De fapt, creativitatea e o modalitate de a lupta, nu eviţi şi nu rămâi blocat, dar asta după ce te dezgheţi puţin şi începi din nou să respiri şi să gândeşti. 

Familiaritatea creează claritate, siguranţă şi comfort. De ce să schimbi aşa ceva pe nesiguranţă, confuzie, discomfort şi chiar pericol? Majoritatea oamenilor nu ar face-o. Cei câţiva care au o tendinţă mai mare spre aşa ceva, au deja servicii sau hobby-uri care le satisfac nevoia de adrenalină. 

Gândirea Laterală susţine ambele părţi. Îţi asigură un cadru sigur în care să explorezi partea ta inconştient de creativă. Ba mai mult, îţi dă metode prin care să ajungi acolo foarte repede. La comandă. 

Gândirea critică nu te provoacă aşa cum face Gândirea Laterală. Gândirea critică doar judecă valoarea de adevăr a unei afirmaţii şi caută erorile. Gândirea critică e întreaga noastră şcoală pline de teste şi lucrări de control corectate cu roşu. Gândirea critică e de multe ori însoţită de „gândirea cu critică” la care mulţi sunt foarte buni. E acea gândire în care te foloseşti de erorile identificate (prin gândire critică corectă) ca să blamezi, ca să critici, ca să scoţi ochii, ca să te dai deştept şi ... atât. E des folosită ori prin imitaţie, că nu ai văzut şi nu ştii că se poate şi atfel sau pentru a satisface orgolii personale sau răni emoţionale nerezolvate. Gândirea critică propriu-zisă e utilă, dar nici ea singură nu e suficientă. Gândirea critică, oricât de corectă ar fi, nu va crea niciodată ceva nou. Cel mult va arăta zonele unde e nevoie de ceva nou. Şi apoi?

Apoi, şcoala nu ne mai învaţă. Pentru că partea creativă a creierului nostru, cea cu care ne-am născut fiecare, cea care se minuna de tot ce descoperea în jur, cea care întreba întruna „Da de ce?” şi „De ce aşa şi de ce nu altfel?” a fost sedată sau omorâtă, uneori chiar dinainte de a începe şcoala. 

Ei, uite că Edward de Bono o aduce înapoi. Ne aduce aminte că unii dintre noi încă o mai avem. Încă mai putem crea o punte de acces către ea dacă avem noroc să aflăm instrumentele potrivite. Şi care sunt aceste instrumente? 

În primul rând, cel mai important pas este definirea şi redefinirea focusului. De multe ori, ceea ce ne dorim să obţinem în final nu este ceea ce am obţine dacă am începe să fim creativi pe prima formulare a situației sau a problemei. Cel mai rentabil e să formulăm mai multe variante, luând în calcul mai mulţi factori ca ulterior să putem decide care este varianta care merită cel mai mult efortul nostru creativ. E cam ca în povestea cu liftul de care se plângeau toţi angajaţii unei corporaţii pentru că se mişca încet şi oamenii aşteptau mult, pierdeau timpul, se enervau şi deveneau neproductivi după fiecare plimbare între etaje. După ce s-au analizat ofertele de la diferite firme care să schimbe liftul, intervenţie ce presupunea costuri foarte mari, cineva a avut ideea de a se întreba care e de fapt problema reală:, liftul, timpul sau starea negativă a oamenilor cu efect asupra eficienţei lor ulterioare? Răspunsul a fost ultima variantă, aşadar s-au căutat soluţii pentru ea, nu pentru lift, iar soluţia finală a fost „costisitoare”: lipirea pe peretele de langa lift, la fiecare etaj, a unei ... oglinzi. Ca urmare, oamenii (mda, mai ales femeile, presupun 😊) îşi petreceau timpul observându-se în oglindă în timp ce aşteptau liftul care acum venea întotdeauna "la timp". Lateral Thinking aplicat în definirea focusului. 

Apoi apar tehnicile propriu-zise de generare de idei printre care: alternative, puncte fixe, concepte, pietre de trecere, intrări aleatoare, lista de verificare a gândirii curente, idei dominante, presupuneri, De ce A?, De ce B?, De ce C?, clipă-de-clipă, aspecte pozitive, gândire magică, etc. De multe ori primele idei sunt inedite, năstruşnice, haioase şi par a nu avea nici o utilitate în lumea reală. E doar o părere, pentru că ele sunt adevărate mine de aur dacă ştii să le valorifici. De exemplu, ideea de „uşă care nu e deschide” pare o idee contrară însăşi definiţiei de uşă, din perspectiva gândirii critice e un nonsens şi inutilă cu siguranţă, cine şi-ar putea dori să aibă o uşă pe care să nu o poată deschide??? Şi totuşi ideea uşii care nu se deschide a dus la inventarea uşii care nu se deschide ... cu mâna, pentru că nu are nici măcar clanţă, fiindcă ... are senzori de mişcare şi se deschide automat! Uşi graţie cărora putem să intrăm mulţi şi repede într-un mall şi să ieşim încărcaţi de cumpărături sau cadouri fără să mai avem grija de a ne deschide ușile! Din contră, acum pare o utopie să ne imaginăm un mall cu uşi ca cele de apartament.

Al treilea pas este cel de recoltare. E nevoie să ştii cum să recoltezi inteligent multitudinea de idei generate la pasul doi. Unele idei pot fi idei concrete ce sunt aplicabile imediat, altele pot fi concepte largi care mai au nevoie de rafinare. Ultimul pas e de tratare şi evaluare. Ideile nu sunt lăsate în forma lor brută în care au fost generate, ci sunt ajustate în funcţie de realitatea în care vor fi aplicate: vor fi tratate în funcţie de grupurile de interese şi vor fi şlefuite în funcţie de constrângeri. Cel mai des întânite constrângeri sunt legate de buget, de timp sau de spaţiu. Aşadar ori modificăm ideile să se potrivească în bugetul, timpul sau spaţiul pe care le avem, ori ... le depăşim cu totul, devenind mai creativi decât ele, aşa cum ne dovedesc zilnic cei de la UBER sau AIRBNB că se poate. De fapt, se poate mult mai mult! 

Detalii despre următorul training Lateral Thinking: Lateral Thinking Training

Mind Master - distribuitorul autorizat pentru România al de Bono Thinking Systems - organizează cursurile Lateral Thinking, Six Thinking Hats, Simplicity, Six Values Medals