Ştiinţa Complexităţii, o ştiinţă puţin cunoscută?

Sunt de notorietate azi aplicaţii ale studiilor privind Complexitatea precum:

-   Miniaturizarea antenelor pentru telefoanele mobile prin aplicarea geometriei Fractale (antene fractale) - aplicaţie Motorola,

-   Diagnosticul precoce al cancerului prin analiza fractală a tumorii, efectuată de un calculator neuronal - primul brevet în domeniu obţinut de Health Discovery Corporation,

-   Resuscitarea netraumatică a infarctului de miocard prin tehnologia oferită de „controlul Haosului”- aplicaţie Philips

-   Transmisia supersecurizată a informaţiei prin sincronizarea oscilatoarelor haotice (comunicare prin „haos”)- tehnica militară,

-   Evaluarea şi îmbunătăţirea performanţei în organizaţii prin aplicarea tehnicilor şi metodelor de simulare şi măsurare specifice paradigmei Complexităţii – consiliere în Resurse Umane ale unor firme prestigioase precum PriceWatherhouseCooper.

Din perspectiva aplicaţiilor de mai sus putem spune ca omenirea se află în faţa unui salt ce presupune valorificarea unei noi resurse: Informaţia complex procesată. Aşa cum petrolul a revoluţionat economia pe  Terra şi a definit practic structurile de putere economică şi politică, tot aşa este de aşteptat să se întâmple şi cu această nouă resursă , cu diferenţa că sursa este practic inepuizabilă.

Deşi se apropie de "25 de ani de existenţă" (1987 - Santa Fe) ştiinţa Complexităţii nu este percepută la adevărata valoare, nici ca importanţă ştiinţifică şi nici ca deschidere pragmatică. Cum se poate întâmpla aşa ceva în „epoca internetului”?

O cauză posibila este faptul că solicită din partea celor care abordează domeniul Complexităţii o schimbare a perspectivei din care se "priveşte" realitatea, o abordare "holistă" (globală, contextuală, integrală), diferita de cea "reducţionistă", specifică paradigmei actuale. Altfel spus, gradul redus de răspândire al acestei ştiinţe nu se datorează doar noutăţii în sine a informatiei: geometrie fractală, teoria haosului, sinergetică, algortimi genetici etc. ci şi a perspectivei din care acestea trebuiesc privite, integrate şi valorizate. În mod tradiţional, o dezvoltare postuniversitară implică adiţia unui nou capitol la o bază conceptuală deja existentă. Modul de operare, “metalimbajul” (paradigma) ce permite asamblarea şi integrarea informaţiei proaspăt căpătate rămâne însă neschimbat. Din acest motiv putem spune că în principiu, orice pregătire a specialiştilor prin cursuri de perfecţionare este doar o extensie cantitativă a cunoştinţelor existente.

Dificultăţi în prefecţionarea continuă a specialiştilor în general apar atunci când se schimbă însăşi paradigma, căci, pentru ca o informaţie din noua clasă să capete sens este necesară iniţial o restructurare profundă a modului de percepţie, judecată, de funcţionare neuronală a specialistului. Altfel spus este necesară o etapă iniţială de  adaptare la noua paradigmă, urmată de acumularea de cunostinţe din noul domeniu şi doar apoi de etapa creativ-inovativă orientată către dezvoltarea de noi produse şi servicii adecvate noii viziuni. Tot acest proces cere timp şi efort personal pe care nu multă lume este dispusă azi să îl facă.

În acelaşi timp este cunoscut faptul că "difuzia" noului în societate necesită un anume timp (structurarea unui limbaj adecvat, a unei opinii vis-a-vis de utilitatea şi gradul de inteligibilitate al noului mod de abordare, al noii tehnici sau tehnologii). De data aceasta, pe lângă noutatea în sine ( a "elementelor componente" ) se adaugă şi nevoia unei abordări globale - opuse mentalităţii actuale care "doreşte" să simplifice şi să izoleze problemele pentru a putea fi percepute şi soluţionate "mai uşor". Drept consecinţă este de aşteptat ca timpul necesar propagării în societate a ştiinţei complexităţii să fie mare.

Mai putem spune că dificultatea abordării Complexităţii constă şi în acceptarea grupului ca entitate capabilă să opereze asupra complexităţii. Capacitatea de a înţelege şi valoriza cu-adevarat ştiinţa Complexităţii este în această viziune o proprietate sinergica a grupului, o proprietate "născută" din interacţiunea specială a unor indivizi, bine pregătiţi în domenii diferite şi antrenaţi să integreze informaţia procesată dincolo de graniţele disciplinei din care a provenit. Altfel spus, de unul singur poţi şti ceva despre Teoria Haosului sau despre Teoria Catastrofelor dar nu poţi opera la nivelul Complexităţii. Din această perspectivă am putea spune că abordarea complexităţii face parte din "exerciţiile impuse" de trasformarea "esenţei" motorului ce animă societatea şi individul şi anume tranziţia de la COMPETIŢIE (societatea industrială, societatea informaţională) la COOPERARE (societatea bazată pe Cunoaştere în sensul definit de documentul de la Lisabona).